Privatizarea RomTelecom s-a făcut prea târziu!

Ziarul Bursa publica în 22 decembrie 2015 un articol, Prăpădul ROMTELECOM / TELEKOM

despre privatizarea RomTelecom, concluzionând că nu a fost un succes, dar nici un eșec. De acord că privatizarea RomTelecom nu a fost un succes. Mai degraba a fost un eșec. De ce?

Privatizare mult întârziată

Vânzarea s-a făcut mult prea târziu, când interesul pentru astfel de active scăzuse mult. Ungaria vindea, unui consorțiu condus de Deutsche Telekom, in decembrie 1993 un pachet de 30% din Matav  pentru US$875m, evaluând operatorul la US$2,92 miliarde, rezultând o valoarea pentru linia telefonică de US$2.412, mult peste valoarea medie a unei linii telefonice în SUA, US$1.428, sau la British Telecom, US$1.710. Privatizarea de succes nu a însemnat doar o valoare mare a operatorului ci și dezvoltarea ulterioară a rețelei și creșterea penetrării - dublarea densităţii telefonice în patru ani la 30,5% în 1997! Cehia vindea in anul 1995 un pachet de 27% din acțiunile operatorului național Cesky Telekom, tranzacția evaluând operatorul la US$5,8 miiarde, adică US$2.578/linie, valoare mai mare decât cea obţinută la privatizarea operatorului Matav. La data vânzării Cehia avea o densitate a telefoniei fixe de 22%, care avea să crească la 38% la finele anului 1999. Să amintim că astăzi România are o densitate a telefoniei fixe de circa 22%!

România a privatizat operatorul Romtelecom în 1998, cand interesul investitorilor deja se mutase către telefonia mobilă. La 30 decembrie 1998 (la 5 ani de la privatizarea operatorului Matav!), OTE plătea US$675m pentru 35% din acţiuni şi 16% din drepturile de vot, tranzacţia evaluând RomTelecom la US$1,93 miliarde sau US$540/abonat. Adica de peste PATRU ori mai puțin decât rezultatul privatizării Matav!

Vina apartine tuturor guvernărilor

Se încearca să se plaseze întreaga vină în altă parte omițând și „contribuțiile„ proprii. În primul rând întârzierea privatizării așa cum spuneam mai sus este o cazuă majoră. O mare parte a responsabilității, poate cea mai mare, revine guvernării 1990-1992 și mai ales guvernării 1992-1996, când trebuia să se realizeze privatizarea RomTelecom, precedată, precum în Ungaria și Cehia, de o pregătire pentru maximizarea valorii de piață și a dezvoltării ulterioare a rețelei. Dar și guvernării următoare. În vara anului 1996, înainte de alegeri, predam domnului Nicolae Noica, responsabilul CDR (care avea să vină la guvernare în toamna aceluiși an) cu strategia de guvernare, o strategie de guvernare pentru telecomunicații, care prevedea, printre altele, privatizarea Romtelecom și liberalizarea pieței. (In strategie și în luările de poziție publice imi exprimam opinia ca aș prefera drept partner strategic operatorul Deutsche Telekom, având în vedere și sucesul din Ungaria.) Privatizarea s-a lungit cam mult, peste doi ani - până la finele anului 1998 obținând rezutatele menționate mai sus.

Obiectivele de dezvoltare impuse operatorului RomTelecom vizau preponderent telefonia fixă (inlocuire centrale telefonice analogice, instalarea de noi linii telefonie fixă, etc.) și mai deloc telefonia mobilă, afacere cu ritm mult mai mare de creștere. Ca atare - investiții mici pentru telefonia mobilă și eșecul CosmoRom. In aceste condiții valoarea operatorului nu putea sa crească. Astfel, în etapa a doua a privatizări, martie 2003, a fost acceptată evaluarea companiei RomTelecom la US$750 milioane, (US$175/abonat) valoare și mai mică. Notabil este că totuși ministrul comunicațiilor nu a permis închiderea operatorului CosmoRom, care avea să fie relansat în 2005. 

Apoi, reprezentarea statului în administrea acțiunilor deținute de România s-a făcut inadecvat. Ministerul telecomunicațiilor, în calitatate de administrator al acțiunilor deținute de România, a trimis, de cele mai multe ori, în consiliul de administrație (RomTelecom, CosmoRom, Cosmote), figuranți, persoane incapabile să înțeleagă afacerea, industria, tehnologia, etc. Ministerul ar fi trebuit să trimită reprezentați reprezentativi (economiști de prestigiu) în aceste consilii de administrație, specialișți care înțeleg industria, poziția operatorilor, afacerea și nu figuranți provenind de la Ministerul Agriculturii, de la cancelaria primului ministru, sau de la Ministerului Tineretului și Sportului.  Reprezentații trimişi de minister în aceste consilii de administrație au fost faţă în faţă cu profesioniști cu zeci de ani de experienţă în afaceri și în telecomunicații din partea OTE şi mai târziu Deutsche Telekom trebuind să înțeleagă ce se discută și să apere poziția României, lucru delicat atunci când ești acționar minoritar. Valoarea de piaţă este și o măsură a calităţii reprezentării statului român în administrarea operatorului.