Refuzul tehnocrat

Ieri seara, intr-o interventie telefonică în emisiunea TVR1 care-l avea ca invitat pe domnul ministru al telecomunicațiilor Marius Bostan, îi propuneam domniei sale să includă in planul ministerului pe acest an și denominarea in lei a tarifelor serviciilor de comunicații mobile.

Răspunsul domnului ministru a fost un refuz diplomatic - o să vedem, o sa ne gândim, etc. desi argumentele aduse de mine nu erau de neglijat:

- nu necesita resurse financiare, ci doar bunăvoință si persuasiune - discuții cu conducerile câtorva instituții (ANCOM, Ministerul Finanțelor, Consiliul Concurenței, ANPC, operatori, etc.) 

- se poate realiza in timpul mandatului de un an

- adresează 25 milioane SIM sau 80-90% din populatia tarii, utilizatorii de comunicații mobile din România.

Argumentam eu că denominarea tarifelor în Euro a fost o concesie făcută operatorilor de telefonie mobilă chiar de la lansarea marilor noștri operatori de telefonie mobile, când li se permitea orice (tarife terminare sau de roaming uriașe, etc) și că este un avantaj competitional nemeritat, operatorii de comunicatii fixe având tarife denominate in lei, deși telefonia fixa este o afacere pe partea descendentă a ciclului de viață. 

Unii operatori motiveaza denominarea tarifelor în Euro prin unele cheltuieli, de capital mai ales, care se fac in Euro, iar fluctuația parității monedei naționale față de euro face imprevizibilă suma în lei a importurilor în Euro. Oare același lucru nu li se întâmplă și operatorilor de comunicații fixe? Este o poziție și de comoditate a marilor noștri operatori, care transferă astfel riscul lor valutar către cele circa 25 milioane SIMuri existente pe piața noastră, desi operatorii noștrii au la îndemână hedging-ul pentru minimizarea riscului și a cheltuielilor financiare.

De ce ar trebui denominate in LEI tarifele din comunicatiile mobile:

- Leul este moneda nationala. Incă!

- în România contabilitatea se tine in LEI,

- românii au salariile denominate in LEI,

- tarifele devine impredictibile la plată, utilizatorii finali nu știu ce sume au de plătit (lunar) pentru servicii,

 - în perioade de depreciere a monedei naționale, așa cum se întâmplă de ceva vreme, creste valoarea facturii,

- trecerea la moneda națională Euro nu pare iminentă, pentru a spera prea curând la denominarea în Euro a salariilor.

Să-i pese, oare, domnului ministru mai mult de cei patru operatori de telefonie mobilă, care  împreună realizează circa două treimi din veniturile comunicațiilor electronice românești, decât de cei circa 18 milioane de români utilizatori ai serviciilor de comunicații mobile?

Sau, să se teamă domnul ministru mai mult de marii operatori de telecomunicații decât de cetățenii români, de la care, în calitate de ministru tehnocrat, nu așteaptă voturi?

Telecomunicațiile din România ar trebui să revină la normalitate, la tarife denominate în lei, așa cum era înainte de lansarea pe scară largă a servicilor de telefonie mobile!

Concesia nu-și mai are locul și sensul acum!